Am deschis incet ,printre pleoapele amortite ,fereastra care forma un mozaic sticlos din lacrimi sarate.
am pasit usor spre vis.am respirat adanc..si am inceput sa cred..sa cred ca intr o vineri voi intalni un ghiocel.o fiinta sensibila si pura care imi va aduce aminte cum e sa zambesc si sa fiu eu .sa ma ajute sa ma recunosc ,chiar si atunci cand o fac doar in mici parti din interior.
pe cand traim printre amintiri ,fiind o biata orfana a simturilor ma intrebam adesea....retoric... daca exista sinceritate in pestera omenirii.dar intr o zi ..am vazut cum cerul si marea s-au unit si metamorfozat intr o floare albastra.....de atata bucurie marea a inceput sa azvarle valuri puternice peste om pentru spalarea pacatelor ,iar cerul a inceput sa arunce tunete si fulgere de atata drag pentru firava vietate.iar anotimpurile au trecut ..timpul s-a scurs ...iar creatia lor inocenta s-a hranit cu iubire infinta si a ajuns adolescenta.
in tot acest timp am tot alergat in cautarea unor raspunsuri ...dar nu le am gasit niciodata.
in toti acesti ani ...am cautat ....un sentiment de siguranta care m-a parasit de mult...rostogolindu se prin praf.
poate probabil pentru ca am devenit plictisotoare,reprosandu mi mereu ca irisul meu traieste in ceata si ca mananc prea multa vata de zahar...ca in curand voi face diabet.
dupa ani...secole...milenii nu am renuntat niciodata sa caut...
Insa acum,cand ma plimb cateodata pe malul marii si ma oglindesc in apa tulbure realizez ca m-am regasit intr o reflexie dulce ....si atunci cand privesc mai adanc ...vad o lumina contopita cu increderea mea disparuta ...Astazi sagetiile soarelui mi au trimis un inger pazitor cu chip de floare pe care imi place sa il numesc" nu ma uita" .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu