Parca stai cateodata si privesti printre gaurile unui gard gri prafuit si murdar,dar si peisajul care il vezi dupa gard e tot gri prafuit si murdar .toata lumea se cearta,se impaca,se complac,revin la vechile obsinuinte ,se imbata,se injura,rad,se barfesc pe la spate si spun ca traiesc.a trai a devenit un simplu instinct animal de a face lucrurile din reflex doar pentru a supravietui.crampeie vagi patate cu alb pe ici pe colo sunt la mare departare.dispar dintr o secunda intr alta.si gardul se tot mareste si treptat ma sufoc.am impresia ca un munte gaurit sta in fata mea.in spatele meu.in stanga si in dreapta.si se tot apropie,dorind sa ma strivasca,aerul se rarefiaza si decorul devine intunecat .niciodata nu merita sa opunem rezistenta,pentru ca nu avem destula forta sa oprim ce ne urmareste ,ci nu facem altceva decat sa agravam situatia .trebuie sa acceptam plafonul ucigas ca un scut contra falsei noastre identitati.
sper macar sa reusesc a invata dislocarea sarmelor cu mintea pentru a putea respira in continuare ,invinsa de moment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu